the right kind of wrong




Cand intri intr-un magazin toate vanzatoarele rasar de dupa rafturi cu un zambet larg ca si cum ar veni Mos Craciun. Daca se intampla sa vada si un portofel iesind de pe undeva ori carduri de credit atunci hei, chiar ca e ziua lor buna... Insa nu trebuie sa te lasi niciodata dusa val, de sfaturile „calde” ori de accordul lor ptr a cumpara ceva sau ptr a refuza altceva.

La fel e si cu barbatii. Vezi ceva ce iti place ca sa constati mult mai tarziu ca defapt nu e ceea ce iti trebuie tie. Si de cate ori nu am cazut oare in astfel de capcane? Un tip aratos, tipul durului care te face sa te simti admirata ca niciodata dar, care nu e „the one” nici pe departe. In astfel de situatii nu iti ramane decat sa savurezi cireasa si sa fugi in directia opusa cat poti de repede dupa.

Cateodata e bine sa pleci undeva unde sa poti uita de toti si de toate, sa nu stie nimeni ce iti apasa sufletul.  Cateodata e bine sa  nu stii pe nimeni, sa poti sa o iei de la inceput.  Cateodata... e bine doar sa fii tu, sa nu iti pese de nimeni si nimic. Chiar daca asta inseamna sa iti lasi prietenii, sa ratezi o cafea ori sa pierzi o intalnire importanta. Uneori simti nevoia sa fii doar tu, patul, o pereche de pijamale si o cana mare de ciocolata calda.

Cateodata e bine sa plangi, sa iti inchizi telefonul, sa nu vrei sa mai auzi pe nimeni. Cateodata e bine sa rememorezi lucrurile din trecut, e bine sa intelegi cum stau lucrurile in prezent. E bine sa iei decizii care te vor ajuta pe viitor, care nu te vor mai face sa suferi. Cateodata e bine sa renunti.

Cine a zis ca singuratatea poate fi uneori cea mai buna prietena oare stia ce inseamna o relatie de lunga durata?

Un duet nu e intotdeauna atat de interesant ca un solo, asa cum nici un cuplu nu este intotdeauna ceea ce pare. Octavian Paler spunea „Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc . Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.”. Doi oameni pot ascunde multe secrete asa cum pot ascunde si multa dragoste. Insa nu intotdeauna o rochie frumoasa e si ieftina. Toate lucrurile bune cer sacrificii si multa munca.

Relatiile insa sunt mult mai capricioase decat vremea. Invata sa apreciezi umbrela sub care iti ascunzi noua nuanta de par, noii pantofi Jimmy Choo ori colierul ruginit dar atat de in voga al bunicii, oricat de gaurita ori veche ar fi ea.

Asa ca e bine cateodata sa stai departe de tentatie, mai ales daca e promotie la barbati singuri... 

Povestea unei cani cu suflet



Cana aburinda cu ceai fierbinte se incadreaza perfect in mainile tale. Aburul iti inunda sinusurile, trezindu-ti cele mai adanci simturi. Mana ta simte caldura canii de ceai care iti incalzeste sufletul. Cine ar fi crezut ca o cana de ceai poate fi atat de complexa si de plina de semnificatii?

Fiecare cana are povestea ei. Una e neagra, alta albastra, alta are gravat numele cuiva ori are chiar poza persoanei dragi. Fiecare cana a fost produsa ori in fabrica, ori a avut parte de ingrijire temeinica din partea cuiva care a trudit ore intregi pentru a crea cana de ceai perfecta.

Fiecare cana are un destin. O cana de cafea poate uni doua persoane. O cana de ciocolata calda poate calma o persoana agitata, relaxand-o, facand-o sa uite toate necazurile. O cana de ceai iti poate incalzi inima, sufletul, intreaga zi, aducandu-ti un zambet pe buze.

Fiecare cana inseamna o noua sansa. Depinde de tine daca alegi sa faci un pas inainte sau doar sa gusti savoarea lichidului colorat din cana. Depinde de tine daca vrei sau nu sa traiesti viata din plin, sa te distrezi, sa razi, zambesti, iubesti, sa profiti si de cele mai mici ocazii care iti apar in cale. Depinde de tine daca folosesti cana ca un obiect de bucatarie ori ca un obiect de suflet.

Fiecare persoana are o cana. Fiecare are o cana de suflet din care bea cafeaua de dimineata ori ceaiul de seara. Fiecare are o poveste. Fiecare are o cana care spune la randul ei o poveste. Poate fi o poveste trista ori o poveste amuzanta, fie o poveste de dragoste.Orice fel de poveste ar spune cana, ea mereu e langa tine ca sa vegheze asupra ta, sa te indrume in momentele dificile, sa iti ofere idei, sa iti deschida noi orizonturi, sa te ajute sa incepi o noua poveste. Ea e mereu acolo in noptile tale albe, gata sa te incalzeasca.

Fiecare cana are un nume. Poate fi eu, tu, noi…poate fi unul din acestea sau toate trei. Poate fi cana cu parfumul tau sau cu parfumul persoanei dragi. Poate fi cana cu nume ciudat sau poate e doar CANA.

Fiecare cana are un stapan.  Desi toate canile prefera sa aibe prieteni si nu stapani. Toate canile sunt dragastoase, toate canile sunt pline de afectiune, toate canile raspund in fata cuiva. Fie ca e marele consiliu de portelan, fie ca e detinatorul ei, cana trebuie sa raspunda in fata cuiva de fiecare lucru infaptuit. Daca un cuplu se cearta la cafeaua de dimineata cana e raspunzatoare pentru cearta. Ea trebuia sa indulceasca sulfetul celui care o folosea, ea trebuia sa indulceasca cuvintele celor doi, numai ea e de vina.

Fiecare cana poate ajunge in rai. Chiar daca e noua, veche, ciobita, crapata, sparta, chiar daca e rosie sau galbena ori verde, fiecare cana in parte ajunge in rai. Poate ca nu au ele aripi de arhanghel insa au o toarta zdravana care le ajuta sa zboare pana la cer si dincolo de el.

Fiecare cana viseaza.  Fie ca viseaza lapte, ori miere, fiecare cana din lume viseaza.

Fiecare cana are o farama de frica. Niciunei cani nu i-ar placea sa fie sparta, crapata ori scapata pe jos. Fiecare cana din lume e ingrozita de faptul ca s-ar putea demoda si nu ar mai putea fi prezenta pe masa din bucatarie.

Fiecare cana e mai mult decat o cana. E o parte din sufletul fiecaruia,  e o farama de noi, o combinatie de visuri, dorinte, iubire, dezamagire, dor… fiecare cana spune mai multe povesti. Opreste-te, savureaza o cana de ceai fierbinte si asculta-i povestea…

Gogule, probleme?...




Termina-ti cafeaua. A fost prea amara? Eh, asta e. Se mai intampla ca oamenii sa iti greseasca comanda. A inceput sa ploua afara si nu ti-ai luat umbrela? Eh, trebuia sa te uiti la meteo. Oricum , nimeni nu a murit din cauza unui strop de apa. Te-a stropit o masina? Eh, e vina lui ca e dobitoc si nu te-a vazut ori ca nu a stiut ca groapa aia era acolo. Ti-ai uitat protofelul in cafenea si nu il mai gasesti? Asta se intampla cand te gandesti la mai multe lucruri odata. Nu te oftica, e vina ta.

E vina ta ca nu ai spus tare si raspicat ce vrei cu adevarat sa bei dimineata. E vina ta ca nu ai tipat atunci cand ti s-a gresit comanda. E vina ta ca nu ti-ai facut timp sa te uiti 2 minute la meteo. E vina ta ca ai fost prea lenes si nu ti-ai luat umbrela preventiv.  E vina ta ca nu ai fost atent la masina care te-a stropit. E vina ta ca nu ai platit taxele si ca din cauza neplatii taxelor s-au format gropi in care s-a acumulat apa care a ajuns pe pantalonii tai noi si pe haina ta scumpa. E vina ta ca ai capul in nori si te gandesti la tot felul de prostii si iti lasi portofelul pe unde apuci. E vina ta ca nimic nu iti iese asa cum vrei.

Cam asa s-ar putea sa ajungi sa gandesti dupa ce excluzi ideea ca tot universul comploteaza impotriva ta.
Ai probleme? Razbuna-te pe subalterni, pe cana ta veche si ciobita, pe prietena ta. Razbuna-te Gogule. Razbunarea, arma prostului, e singura ta sansa sa te simti mai bine. N-ai bani de terapeut? Nu-i nicio problema. Razbuna-te. Pe tine, pe ei, pe viata.

Esti pesimist? Nu mai fi.
Esti optimist? Nu mai fi.
Esti TU? Fii tu in continuare! Nu te opri. Nu renunta la lucrurile care te definesc ca persoana. Nu lasa pe nimeni sa te insulte oricum ai fi. Nimeni nu se asteapta sa fii Newton, Einstein, Lincon, Da Vinci. Nu trebuie sa fii nici macar Bill Gates. Trebuie doar sa fii TU si poti fi mai bun decat toti cei de mai sus.

Problemele tale sunt nimicuri pe care le poti depasi doar fredonand o melodie. Imagineaza-ti ca problema ta e o papadie. Sufla asupra ei si va disparea din fata ta. Poti depasi orice obstacol. De ce? Pentru ca esti un invingator atunci cand iti propui ceva. Esti un invingator Gogule si nu lasa pe nimeni sa iti spuna altceva.