tocul amintirii

Indeasa stelele in debara
sterge-ti unghiile rosii
arunca intr-un colt de pat
ursuletul care ti-a spus povesti
de adormit
copii
despleteste-ti cozile
atent stranse de bunica
grijulie
iubitoare
azi strange ghemul de mohair si ascunde-l
in plamani
respira copilaria.
cu degetele rasfirate intinde-te pana la
raftul de sus
plamadeste un suras din faina
sterge elefantii mov din jurnal
si ascunde desenele cu pisici


-azi incalti pantofii cu toc -

bulgareala cu ...injuraturi ?!

Din categoria povestilor “asa e pe la noi de cracaciun” vine si una calda, de azi. Ce s-a gandit gargarita din mine? Hai sa iesim la bulgareala. Si mi-am luat gogosica de manusa si hai prin oras la o plimbare, o bulgareala, un agatat…etc…

Mergand noi asa am luat niste zapada, am facut un bulgare si …poc!...in primul tip dragut pe care l-am vazut(da, din nou am fost facuta nebuna de Irina:)) ) Se intoarce nenea, zambeste, ma masoara din cap pana in picioare si zice: tu nu cumva vrei sa ma bagi si cu capul in zapada?....bineinteles a urmat un zambet nevinovat si o ridicare poznasa din umeri. Da, frumos, pana a disparut intr-un magazin.

Pe la banci insa am descoperit ce inseamna cu adevarat sa fii roman. Am ochit un tip oarecum dragut si poc! un bulgare in spate. Mare mi-a fost mirarea sa il vad pe respectivul intorcandu-se si incepand sa tipe: don’soara da esti chiar nesimtita! Sa arunci asa in oameni cu zapada, da se poate?... uimita i-am raspuns: e iarna! Vine craciunul, sarbatorile! Asa e iarna! Bineinteles ca si-a continuat drumul injurand probabil printre dinti.

Ei bine, nu imi pasa. Asta e pentru mine distractia in zapada, sa ma bulgaresc cu necunoscutii de pe strada, sa rad, sa fiu o nebuna in mijlocul iernii.

Asa ca maine voi iesi din nou pe strazi, voi face din nou bulgari de zapada si voi arunca din nou in necunoscuti. Poate ca nu toti vor raspunde la fel, poate ca ma vor injura, blestema etc …ei si? C’est la vie…

Azi prefer sa zambesc bulgarindu-ma, fiind nebuna...

...just...livin' la vida loca

Regatul meu pentru un … cadou!

Prima ninsoare, prima bulgareala, prima inzapezire, prima avertizare meteo, prima interdictie din anul asta de a parasi orasul. Asta e decorul orasului zilele astea. Asta si bineinteles multimile alea de marionete care marsaluiesc prin oras in cautare de…ati ghicit…cadouri !

Toata frenezia asta cu mosul, cadourile de sub brad a scapat de mult de sub control (desi, pe timp de criza, toata lumea, aparent, mai sterge de pe lista niste cadouri ptr plozii lor, niste dulciuri, ca deh, ei sunt cei mai mici si ei sufera mereu cel mai mult) si incepe sa ia o intorsatura aproape dramatica. Sa vezi zilnic oameni care se imbrancesc in magazine, care isi smulg unul altuia si ultimele fire de par pentru a obtine cadoul “perfect”, oameni care isi pierd bunul simt(ma rog, daca il mai aveau), care tipa, injura si altele. Ei bine oameni buni, asta e noul spirit al craciunului ! Enjoy!...

Cu totii vrem sa alegem cel mai frumos, potrivit, mare,(daca se poate si ieftin:)) ) cadou. Insa cadoul absolut cere sacrificii precum fire de par lipsa, haine rupte, cedari nervoase si asteptari la cozi interminabile daca e sa vorbim de supermarketuri.

Pentru cei ce privesc spectacolul pare o comedie scoasa din schitele lui Caragiale, insa pentru cei care isi dau sufletul pentru ultimul catel de plus de pe raft e o tragedie sa isi vada copilul de Craciun cum plange ca mosul nu a fost in stare sa imbranceasca mai mult pentru cadoul lui. Oare asta vrem pentru copii nostri? Asta ii invatam: sa aprecieze cele mai scumpe cadouri sau adevaratele valori?

Si acum, la aburul ciocolatei calde, stau si ma gandesc ce s-a intamplat cu vechile traditii, cu bulgareala, oamenii de zapada, colindele, celebrele turte cu nuca, oamenii buni, deschisi si primitori ? Unde au disparut? Se pare ca erau reduceri la Ireal…

Poate ca sunt eu de moda veche dar prefer sa inchid ochii pe strada la toate acele lucruri. Prefer sa imi aduc aminte de copilarie, de vremurile cand ma dadeam cu saniuta, cand faceam cazemate in fata blocului, cand ma sarutam sub crengute de vasc, cand mergeam cu colindul si ne bucuram cu totii de bomboanele si portocalele primite(si nu de cat de mare e teancul de bani), imi aduc aminte de serile in care ma intorceam in casa, plina de zapada si cu obrajii rosii si mama ma scutura de zapada in timp ce tata imi inmana o cana de vin fiert, imi aduc aminte de vecinii mei mereu cu zambetul pe buze, imi aduc aminte de copiii fericiti de pe strazi, imi aduc aminte de ceea ce inseamna cu adevarat spiritul Craciunului si atunci zambesc pentru ca stiu ca undeva un copil rade din nou in zapada, un altul face un ingeras in zapada, altii se dau cu sania si sufletele lor prea mari pentru trupul lor cel mic sunt inca nepatate de lacomie.

Asa ca, daca nu stati pe undeva la coada, va poftesc la bulgareala si o cana de vin fiert!
dupa traumele din ultima postare m-am gandit sa va mai inveselesc, sa va spun o poveste de adormit copii pe care i-am zis-o cristinei aseara, in 5 minute. da, e la comanda, pe loc:))....nu e cine stie ce, da' pentru o mogaldeata mica nici nu trebuie sa fie, nu?

somn usor la dintisor
de dormi frumos, vei visa un printisor
si calare trop trop trop
prin paduri si flori in snop
peste mari de peruzea
printr-o ureche de margea
am ajuns si la castel
unde ne-asteapta-un prichindel
si zambeste si mai sare
ca vrea sa creasca prichindel mare
si-l luam cu noi in vis
in tara lui voda nins
unde totu-i alb ca varul
unde nu calca avarul
unde-s toti buni , frumosi
din cartea de povesti scosi
si toti zambesc la prichindel
care-acu-i mai maricel
si zambeste si el la lume
sa vezi ce zane o sa se adune
sa-il primeasca in patul lor pufos
verde si calduros
unde zana zanelor il va inveli
noapte buna ii va sopti
si-i va pecetlui fruntea
cu un sarut de lalea
si va sta alaturi
pana cand cel mic va adormi…

moravuri "genetice"

Soricelul se uita lung in stanga si in dreapta. Isi misca tacticos mustatile frumos arcuite si isi scoase din buzunarul cusut cu un fir de par balai un fir de iarba. Il aseza dupa urechea desirata si se aseza in coada pentru a privi nepasator apusul de soare. Gazele inca dansau nestingherite in aerul caldut de sfarsit de vara iar in lanul de grau doua pisici faceau repetitie pentru spectacolul de caritate pentru ajutorarea oii latoase din curtea boierului care isi pierduse in urma cu doi ani un smoc de blana din dreptul urechii. Se poate spune ca de atunci a ramas marcata si nici nu mai aude, nici nu mai realizeaza ce face. Se spune prin curtile satului ca zilele trecute ar fi mancat chiar mancarea gainilor si ar fi vrut sa se ghemuiasca sub closca.( Norocul gainii a fost ca in momentele alea a trecut pe acolo Runa, cateaua maronie de vis-a-vis care a reusit sa o traga de carliontii matasosi pe biata oaie.)

Soricelul se tolani pe iarba gandidu-se la el, la viata de la tara, la cum ar fi stat lucrurile daca ar fi reusit sa ajunga un soarece influent, cu multa branza in banca. Ei da, la costum, cu papion de mohair, toate soricioaicele l-ar fi admirat cand ar fi traversat strada. Numai sa nu fi sfarsit ca varul lui ,Vladimir (ce-i drept, var vitreg) care locuia intr-o casa de oameni bogati si intr-o buna zi, din curiozitate, pe cand se plimba prin casa mare, fu aspirat din greseala. „Ei, daca nu a stiut sa se limiteze la cat avea, asa ii trebuie. Manca-l-ar matele!”

Se tot straduia sa se gandeasca la altceva insa nu ii venea in minte decat imaginea lui, imbracat la patru agrafe, cu papionul de mohair, cu mustatile frumos rotunjite fluturandu-i in vant. Asta da viata de soarece!

Insa, ca toti soriceii care viseaza la mai multa branza decat pot manca, rozatorul nostru nu le vazu pe matele de vis-a-vis, din lanul de grau, care ii faceau semne disperate. In mai putin de 10 secunde nu mai conta din pacate nimic. Firul de iarba fu rupt, urechile razlete nu mai fluturau acum in vant iar mohairul se desirase.

Caruta trecu mai departe, in urma ei ridicandu-se stafii aurii...


PS: Damn, ar trebui sa incetez sa imi mai omor personajele, nu?:))

a avea sau a nu avea defecte...?

Am primit ordin de la tanti aia de sus sa completez un “formular de inscriere” pentru a-mi inscrie defectele la scoala(merci cu ocazia asta…prima leapsa:D).

Asa deci si prin urmare, let us begin:

1. Sunt incapatanata si asta o stie toata lumea. E imposibil aproape sa te intelegi cu mine. Daca spun ceva si tu ma contrazici, nu te astepta sa zic “da, asa e, ai dreptate”. Chiar daca nu am dreptate continui cu teoria mea pana mor si bineinteles, aduc si dovezi care sa imi sustina teoria. Cred ca un exemplu concludent ar fi scoala, orele de filozofie ori romana la care cearta cu profii a devenit ceva obisnuit pentru mine(din pacate si ptr colegii mei :)) cine sufera cunoaste)

2. Sunt ceea ce se poate numi “ un copil neascultator”. Bunica imi spune sa imi iau parul din ochi (silly isn’t it?...ar fi si mai fain sa iti creasca par in ochi:))), mama sa nu mai stau in pijamale toata ziua prin casa, sa imi fac ordine in camera…etc etc…cine se oboseste sa asculte? Si asta ne aduce la…

3. Sunt dezordonata! Probabil cea mai mare din cate exista pe planeta asta. Si ma mandresc cu asta! Mereu mi-a placut sa cred ca am ceea ce am numit o “dezordine ordonata”. Cum vine asta? Simplu! Totul e vraiste si mereu reusesc in mai putin de 30 sec sa gasesc ceea ce caut. Sunt ca un mic Mos Craciun: stiu exact ceea ce vrea fiecare copil.(Nu ar trebui sa te surprinda, in eventualitatea unei vizite surpriza daca gasesti pe birou cercei, pixuri, mere, banane, fotografii, caiete, bustiere, lumanari, baterii, aparate foto, mp4, bomboane si alte chestii obisnuite ptr un birou) Nu consider asta un defect(prietenii s-au obisnuit), dar sunt si persoane care sunt impotriva asa ca de aia am decis sa trec si asta pe lista.

4. Sufar de logoree acuta. Dupa cum se poate observa si in articolul asta nu pot spune in 10 randuri ce defecte am. Si cand ma lungesc la vorba, ei bine, Doamne ajuta!..

5. O alta problema de-a mea e orgoliul care, la fel ca la majoritatea persoanelor, nu prea poate fi cantarit. Imi vine extrem de greu sa renunt la parerile si convingerile mele si nu ar fi bine sa ma contrazici sau sa spui ceva despre mine ca se lasa urat…and I mean it!

6. Bunatatea exagerata ar trebui ,asa cum afirma o colega, sa fie asezata frumos pe lista defectelor. Intr-adevar in unele situatii bunatatea mi-a adus mai multe belele decat lucruri bune. Asa ca am decis sa dau in marsalier si sa incerc si partea cealalta a drumului doar doar voi gasi ceva mai bun si poate ca daca o sa am o placuta inscriptionata “caine rau” o sa o fie in concordanta cu sfatul ei:”fii barbata, Zoe!”

7. Sufar de un pic (mai foarte mult) Alzheimer. Uit aproape orice: sa dau un telefon important, sa predau articolele la timp, sa imi fac temele(bine, asta s-ar putea cateodata sa fie intentionata), uit zilele de nastere, uit unde imi pun anumite lucruri, uit sa platesc facturi, sa ud florile…ce sa mai…uit muuulte. Ei, sunt uituca, si ce? Cineva spunea ca uneori, cel mai mare dezastru se poate transforma in cel mai frumos lucru din viata ta, asa ca, nu ma grabesc sa imi aduc aminte...

8. Uneori sunt pretentioasa. Si aici nu ma refer la mancare, haine, si lucrurile alea lumesti. Nu. Sunt pretentioasa atunci cand vine vorba de oameni. Imi aleg cu foarte mare grija (aproape milimetrica) prietenii, oamenii care intretin conversatii cu mine, cu alte cuvinte imi respect standardele, pe care cred ca toata lumea le are. Nu sunt dispusa sa las de la mine nimic. Te ridici la nivelul asteptarilor, iei certificatul de competenta pe care scrie “experimentat”. De nu…mai ai o sansa si ora viitoare :))...dar la altcineva!

Ei bine, cam asa sta treaba la capitolul defecte. Dar lucruri bune nu "este"? Oare nu facem nimic bun in viata asta? Asa ca, sunt dispusa sa provoc blogosfera la o adevarata lupta cu propria memorie:
care sunt cele 5 lucruri bune pe care le-ai facut pentru cineva si de care iti aduci aminte?

Leapsa merge la Sunet si la care mai vrea paine calda la reducere.
5 amintiri la 10 mii !

" fii cine vrei TU sa fii ! "

Dermatograf, creioane in par, saluri , sosete cu dungi colorate, colanti “fermecati”, fata posibilitatilor care, depinde daca se vor realiza sau nu, agenda mare si neagra care scoate coltii atunci cand o atingi si multi, multi cercei …

Da, cam asa o sa isi aduca aminte de mine colegii. Posibil, probabil, depinde… o data cu trecerea timpului ajungi la concluzia ca ori tu te sclerozezi inainte de vreme, ori parintii au dreptate atunci cand spun ca anii de liceu sunt cei mai frumosi. Stateam zilele trecute si ma uitam la liceu. Doisprezece ani in aceeasi cladire, 6 ori 7 ore pe zi. Nimeni nu ma poate contrazice cand spun ca e o tortura cateodata, dar, sunt si anumite momente care mai echilibreaza situatia.

Exista in amintirea fiecarui elev / fost elev cate un moment amuzant, cate un prof peste care cade ceva mai mai sa il omoare, mai cade cineva de pe scaun ori se balbaie, ori intregul cosmos comploteaza impotriva unui somer al UDFM. Cu totii am ras macar odata la scoala, am barfit, am contemplat peretii la lb. romana sau am chiulit de la o ora. Si pentru toate astea, aproape ca merita sa mergi la scoala. Bineinteles ar mai fi si alocatia care nu vine intotdeauna (la timp), dar cum banii nu mai cumpara de mult timp fericirea incepi sa iti pui intrebari existentiale care mai de care mai “importante”: cu cine s-a mai cuplat Marinica de la a 11-a E, cum o sa copii la nu stiu ce lucrare, cum sa iti barfesti mai repede prietena cea mai buna si, in cazul in care esti obisnuit cu mancarea multa, proasta si gratis, poti intotdeauna sa mai furi niste cornuri (+lapte) de la aia mici.

Oricare ar fi alegerea ta, a devenit un must actiunea in sine de a te distra la scoala, mai ales atunci cand vorbim de liceu! S-au dus emotiile de la romana, matematica incetul cu incetul dispare din aria curriculara, prietenii nu mai sunt prieteni iar daca iti inseli iubitul din liceu, ei bine…esti in trend.

Insa peste ani, nimeni nu-si va mai aminti de trendurile actuale, de Marinica sau de profa de biologie. Ne vom aminti de eleva porno, de profesorii care iau bataie de la elevi, ne vom aminti de clasele goale multumita gripei dinozaurine, dar si de X care a dat cu capul de usa de la clasa, de profa care s-a impiedicat si a cazut in mijlocul clasei, de colegii care au facut n lucruri tacanite.

Pana la urma conteaza cum te vad ceilalti, cum ii lasi tu sa te vada, sa te cunoasca. In functie de asta te vor respecta sau nu, te vor iubi/detesta, barfi/venera etc. O reclama de milioane(ei, nici chiar asa..) la un suc de doi bani suna cam asa: “fii cine vrei tu sa fii”. Si chiar aveau dreptate cu sloganul asta. Ar trebui sa incetam sa mai pierdem inutil timpul cu banalitati si lucruri care nu ne definesc .

Asa ca, de maine imi voi reatasa la cocul rebel un creion HB,imi voi lipi de lobul urechii cu super-glue doua gargarite, imi voi contura smaraldele, ma voi incalzi in imbratisarea salului si voi zambi no matter what happens cause’ …

“I am beautiful no matter what they say
Words can't bring me down
I am beautiful in every single way
Yes, words can't bring me down
So don't you bring me down today”

Eu, hac….pentru cine beau?...

O lume caracterizata prin responsabilitate, bun-simt, curatenie etc etc . Cu totii am auzit acadelele electorale la tv, radio, pe strada sau in autobuzele arhipline care mereu ajung in statie de la o prezentare a unui parfum strain. Cu totii am savurat acadelele dulci si frumos colorate ca mai apoi, sa ne ducem la dentist si sa stam constiinciosi la rand, sa avem destul curaj sa nu fugim de la usa. Nu voi face analiza psihologico-politica a situatiei noastre ca si tara. Respiram destul praf, simtim destule gunoaie sub pantofii de firma si vedem mult prea multe specimene neidentificate. Din pacate Scully si Mulder sunt ocupati sa manance o shaorma asa ca unele dintre ele ajung sa ne conduca masina sau chiar tara. Si atunci incepem sa numaram : 1,2,3, …12 cand brusc, uitam sa numaram. Uitam sa spunem “Buna ziua”, uitam sa ridicam de jos bunul-simt, uitam sa fim noi. Peste doua zile vom fi obligati de doamna invatatoare sa invatam din nou sa numaram. Dupa saptamani intregi in care am recitit Caragiale, vom fi nevoiti sa refacem un puzzle in cabina de vot. Vom prinde poate, curaj,in singuratatea camerei mici si albastre, sau ne vom ascunde de omul mic si negru. Desi fitilul s-a ars de mult, putem totusi sa incercam sa frecam pietre, si poate, peste cateva milenii, ne vom incalzi, nu "prin bun simt si responsabilitate", nu "impreuna ptr o viata mai buna", nu prin imposibilitatea de a mai scapa de ceea ce ne frica, nu prin sms-uri de genul “sos Poporul Roman “, nu prin "nadejde, credinta si dragoste"…ci datorita propriei inteligente...care este !

praf de noi

dimineata cu ploaie
dimineata cu doi
in fiecare zi e la fel
aceeasi tigara fumata mecanic
aceeasi cana cu aceeasi cafea
nimic nu ii deosebeste
in timp ce nimic nu ii aseamana
si totusi ii leaga ceva ce ii desparte
acea cafea, dimineata si acel doi
totul se destrama odata cu fumul de tigara
aceeasi tigara
frumusetea ei dispare
dragostea lui devine scrumul
mult prea gri
si ochii, ochii ei mari
devin doua gauri
mult prea goale
pentru a mai putea fi umplute vreodata
afara ploaia uda un caine infometat
la etajul trei
se stinge o tigara

parcul cu ciresi


Lola stand pe o banca
asteptandu-si iubirea
imaginea aceea aparent perfecta
si totusi mult prea goala.
 EL lipseste
asa cum a lipsit si in trecut
si cine stie cand va veni
 insa Lola asteapta
rabdatoare ca de obicei
sa vina cel ce ii va putea stinge focul din priviri
aceeasi ora
acelasi vis
si nimic nu se intampla
e vina ei?
(poate ar fi trebuit sa joace la lotto
acolo ar fi avut mai mult noroc)
dar nu, ea asteapta
la fel de rabdatoare
ca in fiecare sambata

un copil ce isi cumpara
o inghetata
un caine ce alearga
dupa un frisbee
toti par a fi fericiti
numai Lola asteapta

singura
pe banca solitara

se uita la ceasul auriu de la mana
isi da seama ca a trecut de ora pranzului
se mai uita odata in stanga si in dreapta
asa cum o invatase mama sa faca
atunci cand traversa strada
pentru a observa lipsa celui mult asteptat
,,poate saptamana viitoare va fi cu noroc”
se ridica si pleaca.

in urma ei cade o floare de cires