calatorind prin mine...

Calatorind in trecut,  si ce va mai ramane din prezent…

Fulgi razleti, apus de soare si liniste absurda. Niciodata nu vei putea ghici cat de rosu e rosul,  cat de infinit e universul, cat de tacuta e iarba. Niciodata nu vei afla cate cuvinte ai folosit in decursul vietii, niciodata nu vei sti cu siguranta cat de mult ai fost iubit.

Uneori singuratatea e cea mai buna metoda de a fi alaturi de cei pe care ii iubesti. Nu poti sa iti dai seama de ce ai langa tine decat abia atunci cand pierzi acel lucru. Niciodata nu vei simti absenta unui lucru mai mult decat atunci cand acesta este absent.

Pantofi cu toc, guma de mestecat cu aroma de pepene galben, aburul imprimat pe geamul taxiului care te duce intotdeauna la destinatie, dar de fiecare data pe alt drum.

Un stranut, o imbratisare, un semn de ramas-bun, o pisica ce toarce, mirosul de covrigi fierbinti, o esarfa albastra, perechea de ochelari ce iti arata mereu lucruri ce nu exista cu adevarat, buze rosii, un gust intepator, o melodie…

Cum ai putea sa vezi artificiile daca nu ai incercat niciodata sa privesti spre cer? Cum ai putea sa atingi roua de dimineata de pe firele subtiri de iarba daca nu stii ce culoare au ele? Cum ai putea sa te bucuri de parfumuri daca nu te-ai oprit niciodata sa respire aerul curat de munte? Cum ai putea sa iubesti pictura daca degetele tale nu au fost niciodata murdare de pete de culoare ?

Trecutul ne sopteste mereu ce ne rezerva viitorul insa prezentul ne impiedica mereu sa ascultam.

Dungi, aroma cafelei fierbinti  proaspat facuta dimineata, parul abia spalat, sosete colorate cu degete,  sarutul persoanei iubite, examene interminabile, curatenia de Craciun, faguri de miere, lanuri intregi de levantica, sute de stele cazatoare, strazi pavate cu bucati sangerii de caramida.

Simtim adierea vantului, auzim catecele de la radio multumita vecinului de la semafor, gustam zi de zi acelasi clor din apa, mirosim intotdeauna benzina amestecata cu praf si  parfum mult prea scump pentru portofelele luate de la reduceri.

Cum sa te gandesti ca ai putea vreodata sa traiesti altfel decat in ignoranta propriului eu?  In sinea ta stii ca nimic nu se va schimba niciodata, oricat de gentil ai fi, oricat ai face economie la apa, pe oricati oameni ai ajuta.

Nu poti decat sa calatoresti prin  timp, sa numeri secunde, clipe, eternitati, sa traiesti fara regrete cu zambete de  schimb in portofel. Nu poti decat sa razi obscen de tare la bancuri foarte proaste, nu poti decat sa nu asculti injuriile ce iti sunt adresate cu rautate. Nu poti decat sa speri in stele mai stralucitoare.