Soricelul se uita lung in stanga si in dreapta. Isi misca tacticos mustatile frumos arcuite si isi scoase din buzunarul cusut cu un fir de par balai un fir de iarba. Il aseza dupa urechea desirata si se aseza in coada pentru a privi nepasator apusul de soare. Gazele inca dansau nestingherite in aerul caldut de sfarsit de vara iar in lanul de grau doua pisici faceau repetitie pentru spectacolul de caritate pentru ajutorarea oii latoase din curtea boierului care isi pierduse in urma cu doi ani un smoc de blana din dreptul urechii. Se poate spune ca de atunci a ramas marcata si nici nu mai aude, nici nu mai realizeaza ce face. Se spune prin curtile satului ca zilele trecute ar fi mancat chiar mancarea gainilor si ar fi vrut sa se ghemuiasca sub closca.( Norocul gainii a fost ca in momentele alea a trecut pe acolo Runa, cateaua maronie de vis-a-vis care a reusit sa o traga de carliontii matasosi pe biata oaie.)
Soricelul se tolani pe iarba gandidu-se la el, la viata de la tara, la cum ar fi stat lucrurile daca ar fi reusit sa ajunga un soarece influent, cu multa branza in banca. Ei da, la costum, cu papion de mohair, toate soricioaicele l-ar fi admirat cand ar fi traversat strada. Numai sa nu fi sfarsit ca varul lui ,Vladimir (ce-i drept, var vitreg) care locuia intr-o casa de oameni bogati si intr-o buna zi, din curiozitate, pe cand se plimba prin casa mare, fu aspirat din greseala. „Ei, daca nu a stiut sa se limiteze la cat avea, asa ii trebuie. Manca-l-ar matele!”
Se tot straduia sa se gandeasca la altceva insa nu ii venea in minte decat imaginea lui, imbracat la patru agrafe, cu papionul de mohair, cu mustatile frumos rotunjite fluturandu-i in vant. Asta da viata de soarece!
Insa, ca toti soriceii care viseaza la mai multa branza decat pot manca, rozatorul nostru nu le vazu pe matele de vis-a-vis, din lanul de grau, care ii faceau semne disperate. In mai putin de 10 secunde nu mai conta din pacate nimic. Firul de iarba fu rupt, urechile razlete nu mai fluturau acum in vant iar mohairul se desirase.
Caruta trecu mai departe, in urma ei ridicandu-se stafii aurii...
PS: Damn, ar trebui sa incetez sa imi mai omor personajele, nu?:))
Doar puțin…concret
Acum 2 zile
2 comentarii:
Lasa, ma, ca noua ne place! Se vede ca pe-o ureche iti intra si pe una iti iese indemnul "be good":)) Ce vina ai tu daca soarecele se gandea la nemurirea sufletului in timp ce nea Gheorghe trecea peste el cu caruta?!
Concluzie - omoara-le in continuare. A, si daca te simti cumva privita cand treci pe strada, sa stii ca exista lumea de dincolo a soarecilor si a personajelor de poveste si ca ele nu te-au uitat! Hihihihi...
omg, sper sa nu existe:))...la cate personaje am omorat...mai bine stau in apa:))
Trimiteți un comentariu
ei, ce zici?...